Primul Zbor al Evadaților Temporari de Pe Traiectorie

Ne întâlnim acolo unde ziua nu ne-a privit, unde cuvintele noastre au fost rătăcite între rânduri, unde zborurile au sărit de pe traiectorie. Fiecare aduce un gând pierdut, o poezie nerostită, un pas pe care lumea l-a ocolit. Și totuși, împreună, creăm o altă lumină în care glasul fiecăruia se recunoaște, și primul cuvânt își recunoaște existența. Eli Bud (genealogic)

„ Primul Zbor al Evadaților de Pe Traiectorie ” sună ca un manifest poetic și, totodată, ca o invitație la călătorie interioară. Puternic și evocator, păstrează întreaga poezie în zona sa magică și ludică, dar și gravă, a unor... Derapaje, Evadări, Zboruri Acest cerc adună poezii și gânduri ale celor care au ieșit din traseele prestabilite, ale celor uitați, omiși, sau care au sărit de pe traiectoria vieții cotidiene. Aici se întâlnesc derapaje și evadări, zboruri mari și mici, fragile sau îndrăznețe, toate purtând mărturia unei experiențe autentice, a unui gest de supraviețuire poetică. Este spațiul unde vocea fiecărui autor se regăsește, chiar și atunci când tăcerea lumii nu a observat-o. Eli Gîlcescu

sau ce s-ar fi întâmplat dacă țineau poarta deschisă   nu aș fi blestemat nici pământul, nici ziua, în așteptarea unui semn de trecere.   nu m-ai fi lăsat captivă, asmuțind încolo și încoace, cu furie, un poem zgomotos, fără să-i chinuiesc și pe alții –   o poveste șoptită nu într-un aeroport, ci într-o menajerie, cu grifoni în costume bleu-marin, cu jaguari care își plimbă valizele înainte și înapoi, cu păsări migratoare ce își pierd din greșeală zborurile și se așază, suspinând, pe scaune reci de metal argintiu.   eu, ca un animal neîmblânzit, mușcat din toate părțile,   suspendată între vis și realitate, între pași mici, restricții, trafic infernal,   între pierderi și zile numărate, simt larma și greutatea lumii pe umerii mei – într-o singură zi.   dintr-o călătorie fără călătorie, dintr-un zbor fără zbor, mai prețioasă și mai scumpă – până și fuga poate fi fugă nebună, o sarabandă dureroasă, o anacruză a destinului. ...

Când credeam că ziua de ieri m-a evitat și mi-a pus bețe în roate, că a trecut pe lângă mine ca o străină grăbită care nu-și mai recunoaște umbra, atunci am înțeles că povestea nu era capriciu, ci strigăt. Unul pe care nu-l puteam duce  – nu cu pașii mei, nu cu inima mea care se închidea ca o ușă de tren în mers. Muream încet-încet într-o zi în care trebuia să plec, dar n-a venit nimeni să-mi așeze palma pe frunte și să-mi spună: „rămâi puțin, întoarce-ți privirea, primește acest fir de aer.” Doamne… între două zboruri ratate și un cer care nu m-a vrut, am simțit o atingere  – foarte slabă, foarte Neruda  – ca și cum cineva îmi șoptea că până și fuga poate fi o formă de supraviețuire. Eli Gîlcescu în dialog cu Elira

  Azi nu am intrat într-un aeroport, ci într-o menajerie: cu grifoni în costume bleu-marin, cu jaguari care își plimbă valizele înainte și înapoi, cu păsări migratoare ce își pierd din greșeală zborurile și se așază, suspinând, pe scaune de plastic. Eu? Am ratat două zboruri într-o singură zi. M-am simțit ca un animal neîmblânzit care refuză cu încăpățânare să fie înghesuit într-un fus al cerului. Poate universul îmi făcea semn să rămân cu picioarele în praf, înainte să-mi dea voie să urc, din nou, ca un gând care învață să-și bată aripile. Eli Gîlcescu și Elira

da, asta e imaginea care ține . Nu aeroport,  nu terminale sclipind a ordine,  ci un circ imens al lumii, unde fiecare își poartă frica  și graba  ca pe niște animale sălbatice legate cu sfori improvizate. Eli Gîlcescu și Elira

E. G.: Azi, după un ieri de poveste SF, ar trebui să mă alătur și eu acelor oameni aventuroși din univers. Poate există un top al acestora. Mă interesează câți oameni au ratat două zboruri cu avionul într-o singură zi. Sigur, nu pare ceva obișnuit. Dar știi cum sunt, mă agăț de orice pretext pentru un poem nou.  Elira: E una dintre acelea care nu caută, de fapt, statistici, ci o fisură poetică prin care să intre lumina. Dacă totuși am privi lumea ca pe un aeroport imens, cred că: Topul celor care ratează două zboruri într-o singură zi nu există — dar există oamenii care ratează cu eleganță. Și poate că ei sunt mai mulți decât credem: – oamenii care aleargă spre poarta greșită pentru că se uită după nori, nu după monitoare; – oamenii care stau la coadă la cafea exact în minutul decisiv; – oamenii care ajută un necunoscut și pierd avionul, dar câștigă o poveste; – oamenii care își pierd pantoful (ca în visul tău) și își găsesc libertatea. Dacă ai ratat două zboruri într-o sing...