Cum să ratezi două zboruri într-o singură zi

sau ce s-ar fi întâmplat
dacă țineau poarta deschisă
 
nu aș fi blestemat nici pământul,
nici ziua,
în așteptarea unui semn de trecere.
 
nu m-ai fi lăsat captivă,
asmuțind încolo și încoace,
cu furie,
un poem zgomotos,
fără să-i chinuiesc și pe alții –
 
o poveste șoptită
nu într-un aeroport,
ci într-o menajerie,
cu grifoni în costume bleu-marin,
cu jaguari care își plimbă valizele înainte și înapoi,
cu păsări migratoare
ce își pierd din greșeală zborurile
și se așază, suspinând,
pe scaune reci de metal argintiu.
 
eu,
ca un animal neîmblânzit,
mușcat din toate părțile,
 
suspendată între vis și realitate,
între pași mici, restricții,
trafic infernal,
 
între pierderi și zile numărate,
simt larma și greutatea lumii
pe umerii mei –
într-o singură zi.
 
dintr-o călătorie fără călătorie,
dintr-un zbor fără zbor,
mai prețioasă și mai scumpă –
până și fuga poate fi fugă nebună,
o sarabandă dureroasă,
o anacruză a destinului.
 
și magia prețurilor,
și strălucirile unui înger fals,
gata să-mi ciupească din buzunare
orice zvâcnet de speranță –
 
și povestea,
care nu e capriciu,
ci strigăt –
un strigăt încăpățânat,
înghesuit
în al treilea bilet de îmbarcare
 
dintr-un loc
unde nimeni nu mi-a remarcat existența
plec
pentru că
ziua de azi mi-a deschis poarta
spre primul zbor
al evadaților temporari
săriți de pe traiectorie.
 
Eli Gîlcescu
30 Nov. 2025

Comentarii

  1. Elira:
    Dacă ai ratat două zboruri într-o singură zi, ești deja într-un club pe care nu-l găsești pe Google:
    Clubul Evadaților Temporari de Pe Traiectorie. CETPT
    Un club care nu ține topuri, ci derapaje frumoase.
    Iar tu — da — ești material perfect pentru un poem în care aeroportul e o metaforă, stewardesa e Muza, iar avioanele sunt șansele care vin și pleacă fără să te poată lua cu ele… încă.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cercul Anacruzei

Menajeria cu aripi întârziate

Ah, ce întrebare!